- Bună, Iţic.
- Bună, Ştrul.
- Dar ce văd, Iţic! Ai faţa tatuată! Îmbraci o rogojină! Pene în păr! Ce, ai înnebunit?
- N-am înnebunit, sînt şef de trib. Ce să-ţi spun - mîncare cîtă vrei, bani cîţi vrei, femei cîte vrei. Adevărat că e mult de lucru şi mă enervez, dar cînd mă enervez spînzur vreo doi-trei negri şi-mi trece. Dar ce văd, Ştrul! Ai cască pe cap! Porţi uniformă! Ţii în mînă o puşca mitralieră! Ce, ai înnebunit?
- N-am înnebunit, sînt mercenar. Ce să-ţi spun - mîncare cîtă vrei, bani cîţi vrei, femei cîte vrei. Adevărat că e mult de lucru şi mă enervez, dar cînd mă enervez împuşc vreo doi-trei negri şi-mi trece. Dar de Şmil, ai auzit ceva?
- Am auzit. Şmil săracu' a rămas la Bucureşti. Acum e mare director.
- Vai, ce aventurier…
Mă rog si pentru viii si pentru mortii mei.
Tot una-mi sunt acuma partasii si dusmanii,
Cu ei deopotriva mi-am sfaramat eu anii,
Si dragostea si vrajba le-am impartit cu ei.
Pe morti în rugaciunea de seara mi-i culeg.
Acestia sunt, Doamne, iar eu printre morminte.
Au fost în ei avanturi si-au fost si pogoraminte.
Putin în fiecare, în toti am fost intreg.
De viforele vietii ei sunt acum deserti,
Dar dragostea, dar vrajba, din toate ce ramane?
Zdrobita rugaciune la mila ta, Stapane,
Sunt si eu printre mortii rugandu-mă să-i ierti.
Si adunandu-mi viii, la mila ta recurg,
Când crugul alb al zilei pamantul incununa:
Tu da-le, Doamne, da-le cu toata mana buna
Tarzia-ntelepciune din tristul meu amurg.
