Nu vine nimeni să se uite
în tăcerile şi suspinele mele?

Doar Dumnezeu, veşnică priveghere
La uşa şi fereastra mea,
Mai aruncă o frunză, o floare
Mai aprinde câte o stea, mai trimite câte o speranţă
Prin hămăitul unui câine adormit,
Mai umple gândul
Cu tropote de cai,
Înhămaţi la constelaţii
Acoperite de nepăsarea greierilor
ce-şi fracă delirant picioarele
Până-n auzul meu
semn că încă n-am murit.