Pe vreamea lui Brejnev, pe o stradă lăturalnică din Moscova, opreşte o Volgă neagră din care este aruncat un individ, apoi pleacă în viteză. Iţic, care tocmai trecea pe acolo, se uită la tipul căzut şi îl recunoaşte pe Ştrul, care era batut mar.
- Măi Ştrul, da' ce-ai păţit, măi?
- Nu ştiu nimic, n-am văzut nimic.
- Nu mă cunoşti? Eu sînt Iţic, prietenul tău încă de la grădiniţă.
- Nu ştiu, nu cunosc.
- Măi Ştrul, nu ştii că noi am fost colegi de bancă la şcoala, ne-am însurat în aceeaşi zi, am avut prăvălii pe aceeaşi stradă.
- Nu ştiu, n-am văzut, n-am auzit.
- Măi Ştrul, eu sînt Iţic, colegul tău de suferinţă la Auschwitz.
- Eee... ce vremuri!