Într-un amurg primăvăratic,
Într-un amurg cu flori de tei,
Tu mi-ai trimis întâia rază
Din ochii mari şi farisei...

Eu nu ştiam unde ţi-e calea
Şi nu ştiam de unde vii,
Solie mândră rătăcită
La pragul unei curţi pustii.

O clipă te-am simţit aproape
Ca strălucirea unui fulg.
Te-ai dus apoi - şi eu zadarnic
Aş vrea din minte să te smulg.

Dar cu fiorul clipei mute,
De-atunci eu sufletu-mi alint,
Ea-mi ţese zbuciumul de-aievea
Şi-mi ţese visele ce mint.

Mă-ntreb: ce soartă rea mă face
Un rob de-a pururi să-ţi rămân,
Să-şi ard-o veşnicie-n mine
Făclia dorului păgân?

Pesemne noi odinioară
În alte lumi ne-am cunoscut
Şi-n noua întrupare-aducem
Un strop din vechiul nostru lut.

Tu vii cu vechea stăpânire
În fulgerul unei priviri,
Pe când pe mine mă supune
Blestemul tristei moşteniri.