La şcoală, învăţătoarea le cere copiilor să-şi invite la şcoala bunicii şi străbunicii, dacă aceştia au fost martori la Răscoala din 1907. A doua zi, la ora de istorie apare Bulă cu bunicu-său:
- Povesteşte-ne, bace Bulă, cum o fost atuncea, zice învăţătoarea.
- Păi, fata mea. eu pe atuncea eram în putere... şedeam eu pe-acasă cu lucrul cînd numai ce vine vecinul Petre în fugă: mă Bulă, ia repede o sapă, un topor, ce ai, şi vino repede că-i ţara în primejdie. Luat-am eu securea din şură şi haida cu vecinul în centrul satului... Colo satu'n păr... Da' nu zici c-or venit alţii mai tari ca noi, ne bătură bine şi ne băgară în dube...
- Bace Bulă, zice învăţătoarea, ceva nu se potriveşte. Pe-atuncea nu erau dube... 'mnetale precis nu-ţi aminteşti de ce trebuie. Ia mai gîndeşte-te o ţîră.
- Fata mea, zice Bulă seniorul, cred că ai dreptate... amu' îmi amintesc cum o fost... şedeam eu cu vecinu' Petre în crîşmă, la un ţoi de ţuică, şi numa' ce vine la noi cîrciumaru' şi ne zice:
- Mă Petre, mă Bulă, mereţi repede pe la casele voastre şi luaţi-vă ori coasa ori furca, ce-ţi avea, şi mergeţi la adunare că-i bai de ţară!
Merserăm noi pe-acasă, luarăm furcile şi haida în centru' satului... Colo tăt satu' cu căţel şi purcel... Da' nu zici că veniră alţii mai buni ca noi, ne bătură bine şi ne suiră în dube...
- Bace Bulă, iară nu-i bine. 'mnetale le cam încurci şi nu-ţi mai aminteşti corect tot ce-a fost, zice învăţătoarea.
- Iertaşi-l, zice Bulă jr., tovarăşa învăţătoare pe bunicu', că el întotdeauna încurcă răscoala cu cooperativizarea…
Poveste-ntunecată-a pâinii,
Nu-i strună să te ştie plânge,
Căci de durerea ta străveche
În suflet cântecul se frânge.
Când de strigarea strunei mele
Aş vrea plânsoarea ta s-o ferec,
Se sfarmă coardele strivite
De-atâta jale şi-ntunerec.
Din umbra nopţii care-ngroapă
Al vostru neam din vremi bătrâne,
Vă desluşiţi în negre rânduri,
Voi, dătătorilor de pâine.
Cinstite mâini, de soare arse
Şi înăsprite de sudoare:
Din truda săptămânii voastre
Trăieşte-a lumii sărbătoare.
Eu vă-ntâlnesc în drumul minţii
Şi-n calea visurilor mele,
Căci nu vor ochii să mă mintă,
Nu vrea urechea să mă-nşele.
Simt câte doruri nenţelese
Şi gemăte nepricepute
Acopere cu voi alături
Cenuşa veacurilor mute.
Aţi împletit atâta jale
În doina voastră care plânge,
Doar holdele cu spice grele
Răsar din lacrămi şi din sânge.
Dureri aţi zăvorât sub glie,
Şi patimi nemblânzite încă,
Eu le-nţeleg şi mă-nfioară
Cum fierb în matca lor adâncă.
Mustrarea mintea mea o sapă
Şi groaza sufletu-mi apasă,
Căci umbra voastră-ndurerată
Pe veci îmi străjuie la masă.
Simt duhul răzvrătirii negre,
Înfricoşata zi de mâine
Cum şi-au dospit amărăciunea
În bucătura mea de pâine.
